În căutarea fericirii… din interior

   Papagalița veni obosită de la piață și se apucă să pună cumpărăturile la locul lor.

Dintr-o dată auzi pe hol niște pași sfioși. Făcu puțină liniște ca să își dea seama cine se apropia. 

            Puiuța

   Până să se dumirească, auzi un glas dulce susurând: ”Ce cioc cârn am și cât de urâte îmi sunt penele!” Papagalița rămase înmărmurită, își dădu seama că era fetița ei. Scoase încet capul pe ușă ca să zărească ce făcea fetița. Aceasta stătea în fața oglinzii din hol și își studia ciocul și penele. Mama se gândi: ”Cum să spună așa ceva? E cea mai dulce și scumpă puiuță! E frumoasă foc!”

       Frumusețea

Apoi se duse aproape de fetiță și începu să îi mângâie penele.

 Într-o doară o întrebă:

– Cum a fost azi la școală?. 

Fetița zâmbi și răspunse:

– Bine… Mamă, e adevărat că penele galbene sunt mai frumoase decât cele verzi?

– De ce mă întrebi asta? zise mama. 

– Un coleg de la școală mi-a spus asta și… știi… eu am pene verzi… și aș vrea să știu… 

– Penele galbene și penele verzi și penele roz și penele albastre sunt toate la fel de frumoase. Dacă ești bună sau blândă sau curajoasă sau hotărâtă sau delicată sau voioasă sau… ai alte trăsături frumoase, ești frumoasă. Sufletul îți dă frumusețea, nu culoarea penelor. Dar… Depinde de oglinda în care te uiți. Frumusețea se oglindește în ochii persoanei care privește. Când te privești în ochii cuiva care te îndrăgește, te vezi frumoasă chiar dacă ești neagră ca un corb. Iar când te privești în ochii cuiva care vrea să te mâhnească, te vezi urâtă chiar dacă ești împodobită precum coada unui păun. 

Tu îți alegi oglinda!

După un moment de tăcere fetița o privi cu admirație pe mama ei și spuse:

– Mamă, când voi fi mare, voi fi la fel de frumoasă ca tine?

Papagalița își privi chipul obosit în oglinda din hol. Penele îi erau ciufulite, gheruțele îi era pline de praf și coada începuse să-i năpârlească. Apoi privi în ochii puiuței și văzu câtă dragoste era în ei.

Și răspunse:

– Da, draga mea. Vei ajunge chiar mai frumoasă decât mine! Dar să te uiți mereu în oglinda potrivită!

          Despre cine e povestea?

     Am scris această poveste gândindu-mă la noi toți. 

   Avem momente când ne desconsiderăm. Avem momente când ne îndoim de capacitățile noastre. Și dacă cineva ne încurajează, ne spunem: ”Nu e obiectiv/ă. Ține la mine și de aceea nu vede lucrurile cum trebuie.”

Oare?!!

   Fericirea noastră și stima de sine ar trebui să depindă de oamenii care nu ne cunosc? Sau ar trebui să ne depersonalizăm ca să încercăm să placem tuturor? Să avem atâtea măști încât să ne încurcăm în ele și să nu mai știm cine suntem?

   Să luăm un exemplu. O fată suplă, cu pielea albă, cu ochi albaștri, cu păr blond și buclat, poate fi considerată de o frumusețe răvășitoare în Suedia. Dar dacă o duci într-o comunitate afro-americană tradițională, nu va fi considerată la fel de frumoasă. Poate va fi considerată cam urâțică, e prea slabă, are o piele prea albă și buze albă subțiri.

   Dar un om bun și blând, cu sufletul frumos  este apreciat în orice cultură, oricum ar arăta. Gândiți-vă la Nick Vujicic. Nu are mâini și nici picioare. Ar putea fi considerat un monstru. Și totuși… e căsătorit, are copii, e un antreprenor de succes și are o viață fericită. Nu i-a fost ușor, dar s-a uitat mereu în oglinda potrivită! 

       Și frumusețea noastră, și fericirea noastră stau ascunse în interiorul nostru! Să le căutăm privind în oglinzile potrivite!

4 thoughts on “În căutarea fericirii… din interior”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *