Stăpâna

  Pe peretele unui mic și cochet atelier de croitorie stătea mândră o oglindă mare, cu marginea aurită și împodobită cu flori de mărgăritar.

   Oglinda se gândea: ”Eu sunt stăpâna acestui loc! Toate cele care vin aici, mă ascultă. Și nu își pot trăi viața fără mine.”

Se auziră niște pași apropiindu-se.

“Ha! Iată! Vine o supusă să mă vadă și să îmi ceară părerea.”

   Ușa se deschise și în camera oglinzii intră o fată cu o elegantă rochie din voal turcoaz. Se pregătea pentru balul bobocilor. Emoțiile îi dăruiau nopți nedormite, dar și fiori de nerăbdare. Se duse în fața oglinzii și începu să se studieze:

   ”E frumoasă rochia, dar modelul ar trebui schimbat. Sunt cam lată în talie și am șoldurile cam mari și sunt cam mică de înălțime. Off! E la fel cu toate rochiile, oricât de frumoase ar fi, eu le urâțesc! Colegele mele vor arăta superb, iar eu voi arăta așa…” Și câteva lacrimi îi curseră pe obrazul rozaliu.

   ”Da, așa, eu sunt stăpână și nici nu știi. Vezi cum îți stăpânesc fericirea? Nu contează că ești ca un bujor abia deschis, ce îți spun eu aceea contează!” spuse oglinda în gând.

   A doua zi, oglinda se cam plictisea, nu mai venise nimeni să îi ceară părerea, dar pe seară se auzea mișcare. O tânără îmbrăcată în alb trecu grațioasă pragul. Arăta ca o zână din povești și se pregătea pentru căsătoria cu al ei Făt-Frumos. Tocmai îi fusese terminată rochia de mireasă și era dornică să vadă cum îi stă. 

Când s-a privit prima dată în oglindă, un zâmbet îi înflori pe chip. Dar cu cât se apropia de ea, zâmbetul se ofilea. 

  ”Off! Pistruii aceștia strică totul. Aș da orice să nu-i mai am. Nu știu cum se poate uita Mihai la mine cu așa ceva pe față. Eu abia mă suport.”

   ”Grozav! Nici zânele nu îmi rezistă! Pistruii îți dau un farmec aparte, dar nu contează. E mai important să stăpânesc eu.”

  Zi după zi, oglinda era vizitată de supusele care plecau întristate și se bucura de puterea pe care o avea asupra celorlalți.

  Dar într-o zi, oglinda, avu parte de o musafiră neașteptată. În timp ce oglinda râdea de ultima ei victimă, se auzi un mers șchiopătat. ”Cine-o fi? Să vezi ce bine am să petrec!”

  În fața oglinzii se ivi o bătrânică îmbrăcată într-o foarte simplă rochie grena.

”Ce față ofilită și plină de riduri are! Și ce rochie ștearsă! Grenaul nu mai e la modă bunicuțo, încearcă și tu o culoare mai extravagantă. La vârsta ta îți trebuie ceva care să ia ochii, să nu te mai vadă nimeni pe tine. Vei plânge în hohote.” Așa gândea oglinda.

 Dar bătrânica ce gândea?

”Ce fericire, împlinim 50 de ani de căsătorie! Grenaul este culoarea preferată a minunatului meu soț. Abia aștept să mă vadă îmbrăcată așa. Cred că îi va plăcea mult. Oricum el mă vede frumoasă oricum aș arăta și indiferent ce aș purta.” Și un zâmbet larg îi răsări pe față.

”Cuuum? Zâmbești!?! De ce? Doar ești urâtă și zbârcită ca un măr vechi de doi ani. De ce nu mi te supui? Cum îndrăznești să nu-mi asculți părerea?” 

Șiii…. Poc. 

În timp ce oglinzii nu-i veni să creadă ce vede, prin geamul deschis intrase o minge care lovi oglinda și aceasta se împrăștie pe jos.

Val-vârtej intrară în cameră 3 copii, doi băieței și o fetiță. 

”Bunico, bunico! Ești bine? Ne jucam cu mingea și Andrei a dat prea tare în ea șiii… a spart oglinda.”

”N-are nimic! Vom cumpăra altă oglindă, iar bucățile mai mari ale acesteia le vom trimite la un pet shop pentru papagali. Papagalilor le place să se uite în oglindă și să stea de vorbă cu ei înșiși.” spuse bătrâna.

”Nu se poate! Altă oglindă!?! La papagali!? Și împărăția mea? Nu pot să stăpânesc peste papagali! Nu-i interesează cum arată! Nu-i interesează părerea mea!!!!”

Ascultă povestea aici:


2 thoughts on “Stăpâna”

  1. :)) Are mult umor, mai ales la final! Se desprinde o lectie foarte importanta despre modul gresit in care ne percem uneori, chiar conteaza “sa te uiti in oglinda potrivita” :).

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *