Smochinul

      Soarele abia răsărise, vântul bătea lin și nisipul încă nu începuse să se încălzească. În mijlocul unui deșert se afla o oază mare. Una în care caravanele prăfuite își găseau alinare. Găseau apă, mâncare și răcoare. Într-un cuvânt, găseau viață. La marginea valurilor de nisip care înconjurau „viața” se plimba o copilă. O copilă de vreo 12 ani, înăltuță, cu părul negru și ochi căprui. Numele ei este Ecaterina. În acea dimineață ieșise să caute puțină alinare. Se plimba cu pas apăsat și capul plecat.

      Găsi o piatră și începu să o lovească din când în când ca să aibă puțină companie, în timp ce era cufundată în gândurile ei. Deodată piatra se scufundă într-o grămadă de nisip. Fata se aplecă să scoată piatra și descoperi că mai era ceva în nisip. Era un pomișor, dar ce fel? Ecaterina dădu tot nisipul la o parte și descoperi un mic smochin.

„- Și tu ești singur?

 Și nu ești suficient de mare ca să nu te înghită nisipul?

 Și apa e atât de departe de tine încât ți se pare că nu vei mai avea parte de ea?

 Cum ai răsărit aici?”

       Așa îi vorbi fetița smochinului, dar acesta nu îi răspunse. Totuși ea nu se supără, ci se bucură că are un prieten și nu se mai simțea așa singură.

În dimineața următoare, se plimba cu pas vioi. Aducea cu ea o cană cu apă și o cârpă.

„Am să îți șterg frunzele de nisip și te voi uda. Să vezi ce bine îți va fi! De s-ar rezolva și problemele mele așa de ușor”.

  În fiecare zi, Ecaterina își vizita prietenul, îi aducea apă și îi ștergea frunzele prăfuite. Smochinul crescu și după câtva timp îmboboci. Fructele începură să crească și copila aștepta cu nerăbdare să guste din fructele dulci ale pomișorului pe care îl îngrijise cu atâta râvnă. 

   Într-o dimineață, fetița parcă zbura spre smochin.

„Gata! Azi voi gusta primul fruct!”, se gândea ea.

Dar când se apropie, tristețea i se așternu pe chip și ochii i se umplură de lacrimi. Smochinul era plin de nisip. O furtună puternică îi scuturase toate fructele și îi rupsese crenguțele. Copila își plângea prietenul rănit și speranțele sfărâmate. Singurătatea și neputința o copleșiră. Se ridică în grabă și fugi iute acasă.

    Mama ei văzu că se întorsese acasă prea repede și că era atât de răvășită. Merse la ea și îi o întrebă:

„- Ecaterina, ce s-a întâmplat? Cum sunt smochinele din pomișorul tău?”

– Nici nu am apucat să le gust. O furtună a scuturat toate fructele și mi-a rupt smochinul! spuse fetița printre suspine.

– Știu că îți este greu, dar totul se poate rezolva. Ai nevoie doar de niște cărămizi.

– Cărămizi?! La ce îmi trebuie?

– Adună întâi 50 de cărămizi și apoi vei vedea.

– Dar cum să le adun? Nu se găsesc pe jos.

– Știi fântâna din marginea oazei? Aceea la care se opresc caravanele abia sosite din deșert?

– Da. O știu. Toată lumea o știe.

– Să mergi acolo dimineața și să aștepți să vină vreo caravană. Să scoți apă și să adăpi cămilele însetate. Când te vor întreba cât ceri să spui: O cărămidă.”

   A doua zi dimineața, după ce trecu pe la prietenul ei și îl îngriji, Ecaterina se duse la fântână. La un moment dat văzu cum se apropie o caravană. Inima i se strânse pentru că îi era rușine să vorbească direct cu oameni necunoscuți. Dar își aminti de smochin și de mama ei și se apucă să adape cămilele. Când termină, omul care conducea caravana o întrebă cât cere. Și ea răspunse: „O cărămidă”. Omul se gândi: „Ce fetiță ciudată!”, apoi îi dădu prețul unei cărămizi.

   Un băiețel care venise să ia apă auzi discuția și se întreba: „La ce oare îi trebuie cărămizi?” Încântată de prima ei izbândă fetița se duse la smochin să îi povestească ce se întâmplase. Văzând-o că pleacă așa veselă, băiețelul o urmări. Era curios să vadă unde merge. Văzu smochinul smotocit de furtună și fu surprins să vadă cu cât drag îl îngrijea fetița.

  A doua zi, Ecaterina aștepta iar lângă fântână, însă de data asta avea mai puține emoții. Băiețelul o văzu și îi o întrebă:

„- Ce faci aici?

– Aștept o caravană.

– De ce? 

– Mă străduiesc să strâng 50 de cărămizi.

– Pentru ce?

– Nu știu. Mama mi-a spus să fac asta”.

  În fiecare zi, Ecaterina era la fântână și aștepta o caravană. Băiețelul era și el acolo și se mira de răbdarea și perseverența ei. „Oare nu s-a săturat să tot aștepte? Oare nu i-au obosit mâinile de la scos apă?”, se întreba el.

   Timp de șase zile, copila așteptase în zadar lângă fântână. Nu sosise nicio caravană. Pleca tristă spre casă și spera că în ziua următoare va fi mai bine. Abia strânsese 10 cărămizi. Nu conta cât era de obosită, nu conta că o dureau palmele și picioarele. Voia să își protejeze smochinul.

  A doua zi, când se apropie de fântână, i se părea că nu vede bine. Lângă fântână era o grămadă mare de cărămizi. „Ce multe cărămizi! Oare de unde sunt? Cine le-a adus? Ce fericit este acela care are atâtea cărămizi. Mie îmi trebuie mult mai puține. Păcat că nu sunt ale mele, măcar câteva!” își spuse fetița.

   Când ajunse lângă grămadă, fata observă că după ea stătea așezat băiețelul care vorbise cu ea, împreună cu 2 băieți și 3 fete.

 „- Ce faceți aici? Și ce faceți cu atâtea cărămizi? întrebă fetița.

  – Am văzut că nu au mai venit caravane și nu mai aveai cum să strângi bani pentru cărămizi. Am văzut cât de mâhnită erai și am vrut să te ajut. Tatăl meu știe să fabrice cărămizi. Și m-a învățat și pe mine. Eu cu frații și surorile mele am făcut toate aceste cărămizi. Sunt pentru tine”, spuse băiatul.

  O explozie de bucurie avu loc în sufletul și pe fața Ecaterinei. Le mulțumi copiilor. Apoi fugi acasă ca să îi dea vestea bună mamei ei.

„- Mă bucur mult pentru tine. Și pentru că ai făcut rost de cărămizi, și pentru că ți-ai găsit prieteni. Mergi la prietenii tăi. Luați cărămizile și construiți un zid care să apere smochinul de furtunile de nisip. Din banii pe care i-ai strâns, cumpără câțiva puieți de smochin și sădiți-i lângă celălalt. Curând vă veți bucura toți de fructele dulci și delicioase.

– Ce bine mamă! Eu nu mai sunt singură! Și nici smochinul meu nu va mai fi singur! Amândoi avem prieteni!”

1 thought on “Smochinul”

  1. Este o poveste incantatoare, plina de optimism si speranta! E foarte buna de spus copiilor, pot invata ce inseamna perseverenta, curajul, altruismul, bucuria de a fi cu ceilalti etc. Multumim mult!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *