Stelele

Una, două, trei, patru…

Nouăzeci și șapte, nouăzeci și opt, nouăzeci și nouă, o sută.

Cred că ajunge pentru seara asta. Am obosit. E greu să o iei de patru ori de la unu. Asta e… dacă m-am încurcat la cincizeci și doi, apoi la șaizeci și patru și apoi la optzeci și nouă.

Cum să uiți ce urmează după optzeci și nouă? E la mintea cocoșului! Urmează nouăzeci, dar nu-i nimic, am luat-o de la capăt. S-a făcut cam târziu, ar trebui să mă culc. Nu credeam că număratul stelelor e o treabă așa de grea. Cred că de asta nu le-a numărat nimeni până acum.

De ce m-am apucat să număr stelele?

Vreau să fac ceva extraordinar, să fie ceva important și unic. Am auzit că până acum nimeni nu a numărat stelele. Nu știu de ce. Eu am început să număr de sus, din colțul stâng al ferestrei mele. Merge bine. Cred că termin într-o săptămână. Doar nu sunt așa de multe stele! Și număr câte o sută în fiecare seară! Sigur, sigur le termin într-o săptămână!

Dar de ce vreau să fac ceva unic?

Ca să mă vadă mama și să stea mai mult cu mine. 

Ieri i-am spus: ”Mami, te rog să te joci cu mine cu Lego.” ”Nu acum, mai încolo. Acum am ceva important de făcut. Ți-am cumpărat un set nou. E cel cu ninja verde, cu Jay pe care ți-l doreai.” ”Mamă, ninja verde e Lloyd, nu Jay.” ”Bine, bine. Du-te și joacă-te, vin și eu după ce termin aici.” Dar mai încolo s-a făcut ora de masă și ora de culcare și… și nu am mai apucat să ne jucăm.

În altă zi am mers la mami și i-am spus: ”Mami, îmi citești ceva, te rog? Tati mi-a adus o carte despre balene și delfini. Are multe poze și pare interesantă. Îmi citești, te rog, te rog.” ”Nu chiar acum, dragule. Un pic mai încolo. Acum ascult un podcast extraordinar. Am ce învăța de aici.” Apoi a mers la cumpărături și a făcut curat și… iar a venit seara.

A mai trecut o zi, în seara asta voi număra iar stele. Dar sunt un pic obosit pentru că am fost în parc. A fost frumos, m-am jucat cu verișoara mea. Ea e maaare. E clasa a treia și știe să numere până la o mie. Cât de repede aș fi numărat stelele dacă aș fi știut să număr până la o mie!!! Eu am doar cinci ani, dar verișoara mea m-a învățat să număr până la o sută. Fără ea nu știu ce mă făceam. Când știi să numeri doar până la zece, numeri mai greu stelele. Mă întind puțin și aștept să se vadă bine stelele, apoi mai număr o sută. Sigur le termin într-o săptămână.

Ooof! Aseară am adormit și m-am trezit când era soarele pe cer. Și nu se mai vedeau stelele. Acum cerul e înnorat și plouă. Și nu se mai vede nicio stea. Cred că s-au ascuns toate ca să nu le ude ploaia. Poate se sting dacă sunt udate. Și nu mai am ce număra. Nu, nu. Nu se poate întâmpla așa ceva! Cum o mai fac pe mama să se joace cu mine, dacă nu număr stelele? Mi-ar plăcea să am un frățior sau o surioară ca să nu mai fiu atât de singur. Poate îmi va lua mai mult de o săptămână să număr stelele. Dar nu îmi va lua mai mult de două săptămâni. Sigur, sigur.

Trei nopți am numărat stele. Par multe, dar le termin eu în două săptămâni. Mai am doar jumătate de fereastră. Azi am rugat-o pe mama să ne jucăm de-a „Salvatorii  înaripați”. Putea să fie dragonul de aur și eu eram Săgeată, ne-am fi jucat așa frumos. Dar mi-a spus: ”Un pic mai încolo, puiule. Acum mă uit la un story pe Instagram. E unic. Trebuie să-l văd neapărat acum pentru că mai încolo dispare și nu îl mai găsesc.” Oare dacă aș dispărea și eu ar fi mama atentă la mine? Oricum nu mă vede prea mult. Tot stelele sunt speranța mea!

Ce seară tristă! Am fost cu tati și cu mami în vizită la verișoara mea. Când am plecat se făcuse noaptea. Și m-am uitat să văd cam câte stele mai am de numărat. Și am văzut că s-au înmulțit. Nu le pot termina în două săptămâni. Nu le pot termina nici în două luni. Sunt prea multe. Ooof! Ce mă fac cu mama? Cum o mai fac să mă observe? Am plâns până acasă și nu am vrut să vorbesc cu nimeni. Când eram în pat, tati a venit la mine. Și i-am spus secretul meu. Știu că pot avea încredere în el. Și am vorbit ca între bărbați. I-am spus despre număratul stelelor și că s-au înmulțit. A spus că mă ajută. Va trebui să o luăm de la capăt. Cine știe cât va dura!

Nu mai număr stelele!

 Azi dimineață, mami mi-a pregătit micul dejun și am vorbit. Nu mai avea căștile în urechi. Apoi ne-am uitat pe cartea cu balene și delfini. Și nu s-a uitat pe telefon. Apoi am plecat să ne plimbăm prin parc și a lăsat telefonul acasă. 

Înainte de culcare m-a luat în brațe și mi-a spus că mă iubește și că toate stelele s-au adunat în ochii mei. Dacă sunt toate aici, nu trebuie să le mai număr. Mă pot culca devreme. Și cel mai important e că mama mă vede.

1 thought on “Stelele”

  1. Din punct de vedere psiho-pedagogic, povestile tale se incadreaza in categoria “Povesti terapeutice!”. Sunt extraordinare, mult succes in continuare :)!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *